Despre democratia burgheza

de Ernst Nikisch

Democratia burgheza reprezinta o forma a “integrarii”, implicarii maselor in functionarea organismului social, legatura ei cu conducerea politica. Chiar daca doreste a fi, democratia nu poate reprezenta un mijloc de autodeterminare a poporului, chiar daca aceasta autodeterminare este uneori posibila in grupuri relativi mai mici. Fraza “puterea poporului” sugereaza faptul ca relatia de subordonare nu este nicidecum anulata. Totusi nu este clar, pe cine de fapt conduce poporul? Aceasta intrebare ramane fara raspuns atunci cand democratia este vazuta ca rezultat al luptelor din cadrul societatii. Iata de ce aceasta trebuie privita in relatie cu alte doua forme de dominatie: monarhia si aristocratia.

Monarhia reprezinta puterea unei singuri familii. Datorita monopolului puterii ea este ridicata la nivelul “celei mai de vaza familii”. Ea are nevoie de o autoritate inalta pentru a mentine pozitia privelegiata. In toate cazurile, aceasta isi pastreaza autoritatea nestirbita atat timp cat serveste fie unor interese de grup, fie unor interese nationale. Interesele de grup ofera sustinerea monarhiei vazand in ea garantul privelegiilor, transfomand aceasta institutie intr-un simbol suprem, intr-un sens al existentei sale. Interesele de grup au fost atat de strans tesute cu interesele familiei regale incat cadeau si se ridicau odata cu monarhul. Paturile inferioare erau supuse partial exploatarii, dar erau si sustinute pentru a avea un nivel minim de existenta, fapt care a permis proletariatului sa se include in structura politica a societatii.

Aristocratia, dominatia elitei, este in sine opusa monarhiei, care este dominatia unei singure persoane. Membrii paturii superioare isi insusesc acele drepturi pe care le avea familia monarhica, formand o corporatie mai mult sau mai putin inchisa, caruia pot apartine doar persoanele din nivelele ierarhic superioare. Aristocratia este puterea ordinii, capul societatii; toate privelegiile ii apartin datorita functiei sale conducatoare. Critica acesteia devine o crima; camerele de plumb din Venetia erau una din cele mai oribile metode de reducere la tacere a oricarei opozitii. Masele sunt conduse ca si in cazul monarhiei, iar de prosperitatea acestora sunt responsabile organele representative; pentru propria prosperitate masele nu dispun totusi de drepturi suficiente. In irationalitatea sa, incultura si masele sunt prea incapabile de a cunoaste ce este mai bine pentru ele.

Democratia apare in calitate de miscare protestatara si de opozitie, indreptata impotriva monarhiei si aristocratiei. Reprezentantii paturilor inferioare, lipsite de drepturi politice, care datorita norocului sau unor speculatii incep sa se revolte de lipsa drepturilor politice. Acestea se situeaza in postura reprezentantilor intereselor maselor, cu care de fapt impartasesc aversiunea fata de privelegiile monarhului si aristocratiei. In lupta impotriva privelegiilor acestea formeaza impreuna cu masele un front comun; diferenta dintre interesele poporului si interesele lor individuale dispar in fata unui dusman comun. In opozitie fata de monarhie si aristocratie aceatea se autointituleaza “poporul”. Sensul acestei miscari constand in lipsirea de putere ai adevarate elite.

In realitate, “poporul” care isi doreste sa decida desinestatator soarta este de fapt un grup de plebei imbogatiti peste noapte, si tot felul de oportunisti care odata ce s-au realizat in plan economic, doresc sa se realizeze si in plan politic. Acest grup vorbeste in limbajul omului simplu pentru a castiga increderea acestuia si sustinerea in lupta impotriva celor privelegiati: in acest fel el isi dobandeste sustinerea maselor, cu ajutorul careia multe lucruri vor fi rasturnate cu capul in jos.

Democratia este dominatia acelei burghezii, care a convins masele ca intre ei nu exista nici un fel de contradictie de interese, ca daca burghezia, este libera sa hotarasca soarta, atunci si masele sunt libere sa isi aleaga calea.

Aceasta era doar o fictiune, dar aceasta fictiune incepe sa fie privita ca o realitate. “Poporul a preluat puterea din mana tiranilor”, asa suna mitul general acceptat. In realitate, patura noilor imbogatiti, burghezii, au strans la zid fostii aristocrati castigandu-si un loc sub soare, efectuand o schimbare in favoarea sa. Masurile impotriva fostilor stapani inceteaza odata ce acestea se alatura noii paturi superioare; aristocratii, asa cum s-a intamplat si in Anglia, se transforma intr-o “mare burghezie”, avand acces in acest fel, la popor.

Poporul, masele, raman in continuare obiectul dominatiei, noua clasa cu aere de superioritate. Masele, insa nu trebuie sa observe propria pozitie de inferioritate. Noua clasa superioara incearca sa nu se deosebeasca radical de restul maselor, evitand teatralitatea aristocratilor. Ei nu se izoleaza in spatii inaccesibile, permitand ascensiunea persoanelor care doresc sa se afirme. Nu doar pentru a primi forta proaspata din contul careia sa profite – ci si pentru lipsirea maselor de cadre instruite care ar putea crea miscari de opozitie.

Anume in aceste tendinte staruie clasa superioara: nu trebuie sa existe nici un fel de constiinta a diferentei dintrei ei si mase. Fiecare burghez se doreste a fi considerat un “fiu al poporului”; egalitatea in drepturi, introdusa formal, creaza senzatia ca toate persoanele sunt egale. In mod constient este indepartata privirea de la diferentele evidente de posibilitati si acces la putere; nedreptatile sunt calificate drept niste exceptii care nu merita atentie. Masele trebuie sa se creada un trup intreg cu patura superioara; deasemenea acest sentiment de unitate in care se intalnesc elitele si masa devine baza ideii poporului in calitate de supravietuire. Ideea poporului leaga burghezia si masele; democratia este un instrument politic, cu ajutorul careia, la nivel institutional, este creat sentimentul unitatii.

Democratia este ideea Greciei Antice. In acea perioada ea nu era compatibila cu ideea drepturilor omului; doar cetatenii liberi, spre deoebire de sclavi, aveau dreptul sa faca parte din “popor”.

Adunarile populare in piata era atat de independente, incat isi insuseau competenta in toate domeniile vietii, oricine putand fi numit in functie prin tragere la sorti. Acolo unde functiona aceasta insitutie, fiecare cetatean liber simtea nevoia ca trebuie sa participle la discutii, sa-si exprime opinia. Adevaratii conducatori, bogatii, care continuau sa se afle dupa cortina, cumparand voturi, conduceau cu oamenii care erau legati de ei prin relatii economice. Anume prin faptul ca acestea actionau pe ascuns, erau invulnerabili si intangibili, si permiteau sa actioneze masele in viata publica, democratia fiind opusa aristocratiei doar prin faptul ca detine o aureola a unei apropieri de popor.

Prestigiul democratiei a fost stirbit de introducerea votului cenzitar, drepturile politice fiind distribuite in conformitate cu averea detinuta. Inlaturarea acestei ingradiri, care ar avea loc pe parcursul realizarii lozincii “puterea poporului”, era privita dept o degenerare, decadenta fiind etichetata ca “ohlocratie”, puterea celor intunecati la minte. Puterea celor prosti apare atunci, cand cei care au posibilitatea de a influenta, ramanand in umbra, sunt paralizati sau neutralizati, eliberand masele.

Tendinta paturii superioare din orice stat, consta in pastrarea starii de stabilitate, in adormirea maselor, inhibarea nemultumirilor, nepermiterea nasterii unor indoieli, stoparea dorintelor de a pune intrebari, astuparea gurelor revoltate. Imaginea aristocratiei feudale dezorienteaza, implanteaza frica, impune tacerea si in acelasi timp admiratia.

Puterea existenta pare a fi tolerabila, reprezentantii puterii trezind simpatii datorita decorului care ii inconjoara. Aristocratia banului nu are nimic din ceea ce ar putea trezi simpatie; ea da nastere parazitilor, dar nu cavalerilor. Pentru ea este mult mai importanta mascarea, decat exercitarea puterii. Puterea banilor trezeste opozitia celor mai bune virtuti ai umanitatii atat timp cat reprezinta o putere reala. Acolo unde apare rezistenta, ea incearca sa domoleasca spiritele, mascand caracterul dominatiei sale si negandu-l in acelasi timp. Nu exista alte masuri mai bune de a ascunde fata reala a puterii decat regimul democrat; deoarece este o posbilitate a plutocratiei de asi ascunde adevarata fata dupa o masca „mai umana”.

In locul adunarilor populare in statele contemporane apare parlamentul; acesta devine un comitet al poporului. El este ales, si cu cat dreptul la vot este mai universal, cu atat aceasta institutie este considerata mai democratica. Cand toate persoanele majore, indiferent de sex si avere, au posibilitatea sa aleaga si sa fie alese, functionarea democratiei este considerata realizata. Activismul politic al poporului consta in participarea la alegeri, ei fiind inzestrati cu dreptul de a fi alesi. O astfel de inzestrare cu drepturi ar trebui sa aiba loc in baza unei rationalitati; poporul in marea sa majoritate nu participa direct la viata politica; el are nevoie doar de activitatea politica a unui anumit organ. Si anume parlamentul este acest organ.

Acum logica democratiei cere, ca acasta institutie sa devina mai mult decat o decoratie sau o tribuna ai opozitiei, asa cum a fost reichstagul inaintea anului 1918. Statul in esenta sa este o birocratie administrativa, judecatoreasca si militara care deserveste clasa superioara. Democratia are tendinta de a diminua spiritul de casta si izolare al acestei birocratii; birocratul trebuie sa se transforme doar intr-un functionar care se afla intr-o dependenta nemijlocita de parlament, el fiind un specialist executiv, functie pentru care este nevoie de cunoasterea unui domeniu ingust.

Populatia fiecarei regiuni este divizata in rezultatul contradictiilor de interese. Interesele se intruchipeaza in partide. In parlament se ajunge la un compromis, la care vor adera doar cei care servesc interesele burghezimei. Interesul, in cazul caruia compromisul nu poate fi acceptat, poate in situatii extreme sa fie cerut partidului sau, dar acesta va fi calificat indata drept unul revolutionar, strans la zid; el isi va pierde imaginea, fiind calificat ca o tradator al patriei si natiunii. Doar partidele care corespund intereselor sale burgheze se vor considera “partide serioase”. Aceasta este democratia, forma burgheza a organizarii puterii, care functioneaza atat timp cat masele sarace nu folosesc in calitate de arma impotriva intereselor burgheze dreptul sau la vot si libertatea de a alege. Acolo unde acest lucru se intampla, interesele burgheze isi demonstreaza adevarata sa fata.

Burghezimea contemporana este o intruchipare a sistemului parlamentar. Ea este o masinarie care functioneaza odata in patru ani, transformand acceptul popular intr-un mijloc prin care se satisfac propriile sale interese meschine, odata ce se obtine acceptul pentru instalare unor persoan in posturi inalte.

Efectul final consta in aceea ca poporul trebuie sa fie convins de faptul ca in tara nimic nu se va intampla fara acceptul sau.