Natiunea a murit, Traiasca Neamul!

Notiunea de “stat” este destul de recenta. In trecut, ceea ce numim “stat antic”, “stat medieval” era foarte departe de ceea ce obisnuim sa numim astazi “institutia statului”.

Nu ne vom opri aici asupra numeroaselor teorii din sociologia politica despre originea statului, totusi vom evidentia anumite aspecte al liniei de evolutie structurilor politice mai mult sau mai putin apropiate de ceea ce se poate numi “stat”.

Cea mai simpla formatiune politica din societatea, asa cum a observat si sociologul roman Traian Braileanu, este familia, in care criteriul de distribuire al puterii constitue varsta si sexul. Odata ce structurele politice devin mai complexe, se modifica si criteriile de atribuire al puterii. Proportional cu cresterea structurii creste si numarul persoanelor implicate in procesul de luare a deciziilor; in acest fel apar institutii deliberative:“sfaturile batranilor”, “sfaturile celor intelepti”. Astfel de structuri erau caracteristice comunitatilor patriarhale, care au fost relativ stabile iar decizia in cadrul acestora erau luate in comun.

In masura cresterii arialului de stapanire, apare si necesitatea creierii unei forte represive permanente (armata), care avea rolul atat de a respinge atacurile din afara, cat si garantarea unei ordini interne. Cu ajutorul acestei forte are loc si treptata centralizarea politica a unei suprafete de teren (“tara”) in care de regula centrul devine resedinta regelui sau conducatorului de osti.

Din acest moment are loc cristalizarea modelului ierarhic al structurii politice. Societatea incepe sa obtina forma piramidei, in varful careia se afla monarhul, iar spre baza vasalii si supusii sai. Pentru un astfel de model este caracteristica luarea deciziilor pe verticala, de sus in jos. Pozitia sociala, de cele mai dese ori, este transmisa prin ereditate, traditia constituind o baza ideologica puternica al epocii feudale.

Odata cu aparitia si dezvoltarea relatiilor capitaliste, se schimba si criteriul de atribuire al puterii. Apare o noua clasa sociala: burghezia, care concurand cu nobilimea, propune o noua forma de organizare care ar urma sa schimbe radical conceptiile despre lume.

Structurile feudale, in care elementul dominatiei constituia traditia, de regula nu avea drept scop acumularea materiala, adica nu erau utilitara. Modul de viata feudal nu era un mijloc ci un scop in sine. Iata de ce noua forma rationala de organizare ai productiei, bazata pe separarea muncii, superioara din punct de vedere organizational modelului traditional-ierarhic, a pus capat dominatiei structurii politice ierarhice.

Aceasta organizare rationala a muncii a atins nemijlocit si acea institutie politica care urmeaza sa se devina stat modern. Apare nevoia persoanelor specializate intr-un domeniul ingust, organizarea carora in institutii separate (birouri) da nastere birocratiei, si in cele din urma ceea ce intelegem azi prin “stat” .

A se observa ca in perioadele anterioare, notiunea de “stat” nu exista, deoarece nu exista inca conceptia de “institutie politica” diferita de cea a conducatorului statului, de teritoriu si de populatie. In trecut, prin cuvantul “tara” se desemna fie o regiune geografica, o mostenire feudala, fie o populatie de pe un anumit teritoriu.

Sa mai evidentiem ca si conceptul de “natiune” apartine epocii moderne fiind legat strans de notiunea de “stat”, deosebindu-se radical de ceea ce se intelegea in trecut prin “neam” sau “popor”.

Progresul tehnico-stiintific, concurenta economica, procesul de globalizare a inceput sa favorizeze un alt principiu de dominatie cu totul nou: viteza si informatia. Au inceput sa domine acele structuri, care sunt mai capabile sa reactioneze la noile schimbari. Aceste forme de organizare urmau sa permita comunicarea rapida intre componentele unui sistem, ceea ce ar permite o reactie rapida la schimbarile din mediul inconjurator. Dezvoltarea noilor cai de transport, aparitia noilor mijloace de informare (satelit, internet, telefonie mobile) a permis crearea asa-numitor “retele sociale” care au devenit un nou model al organizarii sociale.

In aceste conditii, statul in calitate de structura birocratica, net inferioara retelelor, ar putea urma soarta ierarhiei, in acest fel fiind pusa sub semnul intrebarii insusi existenta statului si natiunii.

Formal, statul mai continua sa existe, chiar daca este incapabil sa mai domine societatea in sanul careia s-au format.

Societatea globala devine tot mai mult un tesut infinit de retele, diverse ca functie si scop, statele servind in acest caz ca noduri de intersectie. Chiar si sensul politicii internationale nu mai este acelasi: nu mai vorbim de SUA, Rusia, Uninea Europeana ca subiecti unici, ci de retele gigantice de companii transnationale, cu interese total separate de interesele de stat (existenta caruia este tot mai mult pusa la indoiala)

Un exemplu recent ar putea servi alegerile prezidentiale din Serbia. In pofida faptului ca in interesele sale geopolitice statului rus trebuia sa sustina candidatul care milita pentru apropierea de Rusia, elita financiara de la Moscova, in special compania “Gazprom”, a sustinut candidatul pro-occidental, alegerea caruia ar facilita expansiunea companiei ruse de gaz pe piata europeana. Nu mai vorbim de SUA care este o arena plina de manifestari ai diverselor retele mondiale, care cu ajutorul guvernului american isi satisfac interesele de grup, “interesele geopolitice americane” se reduc la interesele unor retelelor internationale, pentru care asa state cum sunt SUA, Rusia, UE, China nu sunt decat mijloace de realizare ai propriei politici.

O viziune noua al relatiilor politice pe plan mondial cere detasarea de vechiul tablou al luptelor dintre popoare sau state, ci intre componentele retelelor pentru stapanirea resurselor materiale.

Nu ar trebui sa ne grabim sa punem capacul pe vechile forme, ele continua, si vor continua sa existe in combinatie cu noile forme. Pentru ca si retelele sociale au existat in toate timpurile, doar ca nu a existat contextul necesar afirmarii lor.

Sa rezumam asadar formele de organizare, care desigur nu au existat nici ele in forma pura, diferentiindu-se de la caz la caz:

Familia, comunitatea patriarhala – criteriile de atribuire al puterii: sexul si varsta

Feudalismul, ierarhie – criteriul de atribuire al puterii: traditia si credinta fata de monarh

Birocratie, organizare rationala – criteriul de atribuire al puterii: specializarea

Retele sociale – criteriul de atribuire al puterii: viteza si informatia.

Paradoxal, dar in conditiile globalizarii, statul devine cel mai mare dusman al comunitatii etnice in cazul in care aceasta continua sa se cramponeze in limitele inflexibile a unui stat. Spre a rezista in epoca informationala, natiunile trebuie sa se organizeze in retele care nu ar fi legate de nici institutie birocratica, ci din contra, ar influenta politica altor state in interesele propriei comunitati etnice.

Ca prototip ar putea servi comunitatea evreilor sau armenilor care au reusit sa utilizeze in favoarea sa acest model, chiar din cele mai vechi timpuri.

In acest context dispar doctrinele politice ce tin de vechea organizarea politica, si isi fac loc ideologiile bazate pe negarea sau afirmarea unor valori, pe distrugerea sau consolidarea comunitatilor etnic-confesionale. Este vorba de ideologia liberalismului de stanga al „societatii deschise” (despre caracterul careia voi vorbi intr-un material aparte) si ideologia revolutionar-conservatoare al „valorilor traditionale”.

Fiecare individ constient de realitatea existenta urmeaza sa aleaga in ce parte al baricadei se afla.