Nicolai Velimirovici: Mai presus de Răsărit şi Apus

de Mihail Ţurcan

La prima sa ediţie în limba română, lucrarea lui Nicolae Velimirovici, „Mai presus de Răsărit şi Apus”, apare recent, pe 4 octombrie 2008 la editura „Predania”. Face parte din colecţia sa de lucrări publicate postum, „Sfîntul Nicolae Velimirovici”. Traducerea din limba sârbă a fost efectuată de preotul Alexandru Cotoraci şi tipărită cu binecuvîntarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

„Mai presus de Răsărit şi Apus” este o scriere filosofică prin care Nicolae Velimirovici încearcă să definească locul Balcanilor ortodocşi în lume. Aflaţi la răscrucea a două lumi – Occidentul şi Orientul – Balcanii trebuie să-şi găsească locul lor în lume, fără a însuşi modelul vreunei sau altei părţi, modele care dealtfel îi sunt străine şi care n-ar face altceva decît să le distrugă identitatea. Iar baza acestei identităţi a Balcanilor este ceea ce-i înalţă mai presus de Răsărit şi Apus: este credinţa dreaptă, după cum ne învaţă şi Sfîntul Nicolae Velimirovici. Pentru a înţelege această carte este, cred eu, nevoie să se ţină cont de două lucruri: obligativitatea cunoaşterii personalităţii Sfîntului Nicolae Velimirovici şi obligativitatea înţelegerii punctului de vedere ortodox asupra faptelor relatate în lucrarea propriu-zisă.

O noua competitie

de Nicolai Velimirovici
Ce mai e nou, ma intreb? Ce mai e nou in lumea asta veche, Spas Spasovici?
Numai Hristos.
Toate celelalte s-au invechit si din cauza innoirilor frecvente s-au ros, precum o curea veche la o roata. Inca un pic si cureaua s-ar fi rupt si roata lumii s-ar fi oprit, dar a aparut Hristos.
Ce a aparut in lume impreuna cu Hristos?

O logica noua, o forta noua, orizonturi noi, dar si noi competitii.

Cat de important e ca totul sa se reinnoiasca da la temelie, tot atat de important e ca de la temelie sa devina bun – totul ce vine in lume cu El si prin El. Pentru ca multe din ceea ce oamenii numesc nou sunt lipsite de bunatate. Cu atat mai mult, cu cat lucrurile nici nu sunt noi, cid oar niste lucruri vechi carpite sau vopsite. Mantuitorul a coborat din ceruri pentru a innoi omul vechi, pentru a-l renaste dinlauntrul lui, pentru a-l transforma in ceva cu totul nou, tot asa cum El a transformat painea si vinul in trupul si sangele Sau. Si inca. Pentru ca vechea competitie in a face rau sa o transforme intr-o competitie in a face bine.

Omul nou este inceputul omenirii si noua competiei este inceputul unei societati noi. Pentru ca, atat timp cat oamenii raman aceiasi, totul e vechi; si caleidoscopul istoriei arata numai licariri noi ale unui continut vechi, destrabalat. Si tocmai continutul vechi, destrabalat al sufletului omenesc ii obliga pe oameni sa se intreaca in a face rau.